#Dependență – introspecție

1805-the-dependence-small-1048-1049-1050

Am încercat să formulez o explicație logică și rațională a comportamentului meu, însă nu am putut ajunge la o concluzie satisfăcătoare. De aceea am renunțat la a mai încerca să găsesc o explicație și m-am focusat pe un lucru simplu, care ar putea să-mi satisfacă dorința de a mă ilumina. Nu mi-a fost deloc ușor să stabilesc ceva concret, dar într-un final am ajuns la o concluzie satisfăcătoare. Mă rog, privită din punctul de vedere al găsirii unui răspuns, da, concluzia este satisfăcătoare, dar din punct de vedere faptic, mă cam îndoiesc.

Dicționarul definește termenul de „dependență” ca fiind o situație în care individul manifestă dependență de un anumit lucru. Totodată, ceva mai neplăcut, același dicționar vorbește despre acest termen că ar mai însemna și subordonare sau supunere. Acum, după ce am văzut ce spune minunata carte ce ne definește cuvintele, am o cu totul altă perspectivă asupra concluziei despre care am vorbit mai devreme.

Da, sunt puțin dependent. Nu știu dacă să mă bucur sau nu, dar e neapărat să admit faptul că am ajuns dependent. Iar acum tu, cel care citești asta, îți spui: Nenorocitul, oare în ce draci s-o fi băgat? Se droghează, bagă tutun în neștire? Exact asta aș gândi și eu. Sau, mă rog, poate că nu aș trage o astfel de concluzie din prima, însă tot mi-ar gâdila străfundurile minții un astfel de gând. Acum hai să aduc lămuriri.

Am ajuns dependent de un lucru pe care mi-l doream foarte mult. Încă de când mi-am părăsit orașul natal, principalul meu scop acesta a fost. Problema este că acum că s-a întâmplat, nu știu exact cum să mă mai adun. Ei, despre ce ar putea fi această dependență? Simplu. Sunt dependent de cunoaștere. Simt că mă sufoc dacă nu mă agăț în fiecare zi de noi știri, de noi informații, de noi reprezentări vizuale, care să-mi sporească imaginația și gândirea. Asta mi-am dorit când m-am mutat în București. Am vrut să am parte de o viață culturală, am vrut să fiu cât mai implicat în absolut orice și să-mi bag în venă cunoștințe.

Inițial nu am simțit că ar fi vreo problemă. M-am avântat cu putere, am intrat în plin în tot ce puteam cuprinde și mi-am îndreptat toată forța și toată energia în această direcție. Problemele au început în momentul când am cedat. Sună a compătimire, știu, însă nu este deloc așa. Deși mi s-a făcut rău și a fost cât pe ce să mă prăbușesc pe stradă, am continuat cu aceeași îndârjire. Asta până când a venit și al doilea val. Atunci m-am oprit. Am făcut ochii mari, am privit bine în jurul meu și la mine. În sfârșit am realizat că ceva nu merge bine. Așa că mi-am modificat programul în așa fel încât să nu mai ajung în astfel de extreme.

Dar dependența a rămas. O simt. Simt cum îmi vine să mă năpustesc către bibliotecă și să-mi leg o carte la venă. Simt cum îmi vine să pătrund în toată teoria pentru facultate și să fac studiu individual suplimentar și să cuprind din ce în ce mai multă informație. În același timp nu mă pot abține să nu mă implic și activități extra. Aici este vorba despre organizații, proiecte, cursuri, activități. Orașul acesta mă ispitește să intru în absolut orice. Să fiu implicat și să iau parte la fiecare eveniment.

Devin din ce în ce mai conștient că este imposibil. Oricât de axat aș fi pe dezvoltarea personală, n-o să pot să fac față să fiu atât de activ în permanență. Doar dacă ziua ar avea undeva la treizeci de ore și ar exista o metodă prin care să-mi sporesc energia pentru un timp nelimitat. Dar cum aceste lucruri nu sunt realizabile sau posibile, iată cum sunt nevoit să-mi prioritizez doar activitățile cu adevărat importante și să le las pe un plan secundar pe cele care nu necesită o atenție atât de sporită. Sau, cum s-a mai întâmplat până acum, sunt nevoit să le elimin. Neplăcut, mai ales când demonstrez că am capacitatea și aptitudinile necesare pentru a face un lucru, să fiu nevoit să-l fac să dispară, tocmai pentru că timpul și energia nu-mi mai permit să mai adaug ceva în program.

Concluzionând, sunt singura persoană pe care o știu și este atât de dependentă de a se dezvolta. Nu pot spune că nu mai există cunoscuți care manifestă aceeași dorință, însă nimeni nu a mai avut un avânt atât de puternic ca și mine. Încă îmi pun întrebarea dacă este bine sau nu. Oricum, îmi place dependența asta. Sper să nu mă lase prea curând. Prefer o dependență care să mă pună în genunchi, dar care să mă dezvolte intelectual, decât o dependență care să-mi pună organele pe o masă metalică la morgă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s