Artă de noapte.

17wk71u5vjil1jpg

            Dincolo de trunchiurile scorțoase ale arborilor crescuți pe lângă alee, dincolo de pâcla opacă, ce abia lasă natura aparent moartă să respire, adânc în întunecimea nopții, o pereche de pași se aud gonind pe pavaj. Liniștea Herăstrăului este perturbată de sunetul sacadat al pașilor și de gâfâitul accelerat. Eu mă aflu aici, după o bancă și privesc cum aleargă. Nu are nici o relevanță să argumentez de ce în ajun de Crăciun mă aflu în bezna înghețată a nopții, așa că nu voi recurge la astfel de explicații, care oricum nu vă vor fi de nici un folos.

            Persoana în cauză – o necunoscută – înaintează prin parc cu o asemenea vitează, încât frunzele par că se chircesc sub tumultul produs de aceasta. Se poate remarca neprofesionalismul cu care aleargă. Mișcări neechilibrate, bruște, smucituri și încordări inutile ale mușchilor. Și observ acestea din prisma omului care nu este încântat de ideea de „activitate fizică”.

            Trece în sprint prin dreptul meu. Nu pare că m-a observat sau că a sesizat prezența mea. Ceea ce este foarte bine. Nici un scriitor nu-și dorește ca personajele sale să-l observe. Asta ar putea afecta continuitatea și elocvența povestirii. Așa cum am observat-o și cum luminile slabe ce pângăresc întunecimea aglomerării vegetale s-au aliniat pe chipul ei, pare îngrozită. Sau nu. Cuvântul potrivit ar fi terifiată. În orice caz, în scurta clipă în care lumina i-a scos chipul din întunecime, am putut vedea acea disperare ce se întipărește pe chipul cuiva în momentul în care viața-i este în pericol; groaza ce-ți întărește mușchii și îți activează toate simțurile și, care, de cele mai multe ori te pune în gardă. Biata de ea.

            Ca un bivol african, un individ se repede de printre plante, smulge crenguțele tufelor și duduie pământul mai ceva ca o bovină. Se năpustește pe alee ca un gladiator însetat de răzbunare și aproape se prăbușește mai grațios ca mai sus menționata rumegătoare. Nu am nervii atât de tari și mă las surprins. Mai să scot un icnet de surprindere și cât pe ce să-mi părăsesc ascunzătoare și să o iau la sănătoasa. Bivolul, nu numai că m-a speriat, dar tocmai ce-mi încântă seara cu o salvă de înjurături pestrițe. Tocmai ce o observam pe nefericita ce gonea prin parc, iar acum am fost tulburat de… nici nu știu cum să-i spun. Nu este personajul meu. Nici nu știu ce caută în povestea asta. Oricine și-ar așterne în acest moment gândurile pe foaie, rogu-te, ia-ți personajul înapoi. Îmi perturbi povestirea.

            Cu o năzuință implacabilă, individul o pornește către fată. Nu numai că își accelerează mișcările, dar în lumina difuză, observ cum toți mușchii gâtului i s-au încordat ca niște bârne de metal, iar obrajii i s-au distorsionat într-o puternică încleștare. Evident că ruga de mai devreme este inutilă. Cel ce și-a scăpat personajul din lesa cuvintelor, nu are nici cea mai mică intenție de a-l recupera.

            Se repede către fată și parcă dornic să oprească mai repede, se angajează într-o plonjare fugitivă. Aceasta din urmă scoate un strigăt chiar cu o clipită înainte ca individul să o cuprindă cu brațele după spate și să o dărâme pe pavajul umed. Din păcate, din locul în care mă situez, abia dacă le mai pot observa picioarele. Mă retrag de după bancă și mă refugiez în spatele unui pom. Abia acum, că mi-am pus sângele în mișcare, simt cu adevărat cât de înghețat sunt.

            Acum că pot urmări mai bine, să continui cu relatarea celor ce se petrec. Ca o minune, individul a reușit să o captureze pe biata fată chiar sub strălucirea înecată de ceață a unui stâlp de iluminat.

            Bivolul o întoarce pe sărmana pe fată pe spate și îi imobilizează membrele, așa cum un vânător își imobilizează căprioara, apoi o împușcă în creștet. Aceasta din urmă începe să se unduiască sub greutatea lui și să scoată scâncete ce par că se surpă în valuri de lacrimi și teroare. Acesta se apleacă către urechea dreaptă a fetei. Nu sunt exact sigur de ceea ce face. Ori îi linge zgârciul și pielea sensibilă ce-l învăluie, cu scopul de o excita – evident, ce poate fi mai romantic decât o fugărire de noapte, iar apoi un amor nebunesc pe un ger de ți se stafidesc testiculele –, ori îi șoptește ceva ce, în orice caz, ar putea fi rostit și cu voce tare, căci nu mai frecventează nimeni parcul la această oră, exceptându-mă, desigur, pe mine. Înclin să cred că este vorba de cea de-a doua variantă, căci fata are un moment în care își destinde mușchii și încetează să se mai zbată.

            – Nu! urlă deodată.

            Mai să mă prăvălesc pe pământul de sub picioare. Cu o smucitură involuntară îmi duc mâna la piept și încep să respir accelerat. Ce-i cu personajele astea de-mi strică pacea? Dacă se mai repetă încă o dată o scenă ca aceasta, gata, mă întorc acasă și refuz să mai povestesc. Nu vreau ca doi necunoscuți să-mi strice seara de ajun.

            Înainte să-mi revin din sperietura cauzată de țipătul ascuțit al fetei, individul începe să-și agațe ghearele de hainele acesteia. Ca și cum ar fi înveșmântată într-o mantie de pânză de păianjen, acesta o scapă repede de țesătură și o lasă în atotputernica protecție a unui biet sutien. Nu se mai zbate sub captivitatea trupului masiv al bărbatului, iar acesta își așază imensa labă ca de urs pe pântecele ei moale. Îl mângâie calm, privindu-i chipul încă îngrozit, dar fața lui nu trădează nici cel mai ascuns sentiment sau cel mai neînsemnat gând. Continuă să-i dezmierde pielea cu degetele sale uriașe, apoi își strecoară un deget pe sub cupa sutienului și, rând pe rând, celelalte îl urmează. Chipul fetei pare că se destinde. Încă nu este relaxată, iar teama încă-i mânjește expresia.

            Cu mâna aflată în continuare sub sutien, individul se apleacă încet către chipul fetei. Pare că nici măcar nu o privește în ochi și nici nu-i remarcă teama. Îi urmărește linia gâtului, pielea moale și elastică, tendoanele încă încordate, venele vineții și cele două scobituri realizate de clavicule. Se oprește la câțiva centimetri de gâtul fragil și respiră mai ceva ca un bizon și-i expiră aerul fierbinte direct pe piele.

            Trebuie să recunosc că mă simt mai confuz ca oricând. Surprindeam o tânără care aleargă, apoi personajul cine știe cui a dat buzna în povestirea mea, iar acum eu stau în frig, mai este puțin până în ziua de Crăciun, și surprind o scenă total nepotrivită pentru această perioadă. Da, și se mai întreabă oamenii de ce scriitorii sunt dificili.

            Mai ceva ca un șacal înfometat, individul se repede la gâtul fetei. Cu precizie și o rapiditate ce reiese din gemetele de încântare ale fetei, acesta îi lucrează nervii și simțurile. Cel mai probabil că își plimbă ca un nesătul limba pe gâtul ei, atingând fiecare punct sensibil, apoi adaugă sărutări fugitive și mușcături ce s-o urce până la cer de încântare. Pentru că cele ce le-am bănuit să se adeverească, biata de ea tocmai ce se încovoaie sub el și scapă un geamăt prelung, ce reverberează printre pomii din parc și se pierde pe luciul lacului ca de smoală.

            Între timp, se pare că sutienul a cedat să se mai împotrivească, iar acum sânii fetei stau liberi și primitori pentru orice suflet nevoiaș ce are disperată nevoie de o noapte sau două de alinare. Cum era de așteptat, șacalul simte aroma dulceagă ce-l așteaptă mai jos și se repede la fel de înfometat, ca un prunc ce se repede la sfârcurile mustind de lapte ale mamei. Le cuprinde cu palmele și începe să le freamăte cu răbdare, până ce sfârcurile devin tari ca piatra, iar fata se destinde de tot. Își afundă capul între cei doi, apoi îi traversează pe lung cu limba și zăbovește câteva clipe asupra fiecărui punct tare în parte.

            Dar asta nu este suficient. Coboară mai jos, atât cu gura, cât și cu mâinile. Trasează o linie lipicioasă, ce începe între sânii fetei și se termină sub buric, presărată cu scurte sărutări, apoi începe să tragă de nasturele de la pantaloni. Ea îi împinge mâinile, dar nu cu atâta convingere ca la început, când încerca să fugă și era îngrozită, mai ceva ca un miel la tăiere.

            Într-o clipită, nasturele este desfăcut, pantalonii trași o palmă mai jos, iar mâna lui uriașă se strecoară deja, mai ceva ca un șarpe înfometat, între coapsele ei. Cei doi pornesc într-o rafală copleșitoare de sărutări fierbinți, timp în care degetele sale cred că și-au găsit locaș între pereții fierbinți și umezi ai vaginului ei. Mișcarea slabă de dute-vino ce-o dictează brațul său, este îndeaproape urmat de trupului ei, care imită mișcarea, hipnotizat parcă de șarpele ce a invadat-o.

(În cazul în care considerați că actualul text merită o continuare, vă rog să-mi specificați acest lucru mai jos, la comentarii. Mulțumesc!)

Anunțuri

Un gând despre “Artă de noapte.

  1. Ce făceai in ajunul Crăciunului in parc? Care era pana la urma relația celor 2? De ce la început ea era așa ingrozit,dar totuși a cedat destul de ușor? Astea sunt întrebările care ma macină după ce povestea s-a perindat pas cu pas prin fața ochilor trecandu-ma dintr-o stare in alta.Deci da,vreau si povestea chiar merită o continuare! Succes !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s