Jocul îngerului de Carlos Ruiz Zafon – Recenzie

jocul-ingerului-editia-2013_1_produs

Titlu original:  El Juego Del Ángel
Autor: Carlos Ruiz Zafon
Traducerea: Dragoș Cojocaru
Detalii produs: 13,0 x 20,0 cm; copertă lucioasă; nr. de pag. 472
ISBN: 978-973-46-3581-8
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2013
Domeniu: Ficțiune, mister, drama

Synopsis.

Actiunea romanului Jocul ingerului se desfasoara in Barcelona anilor 1920. Un tanar scriitor obsedat de o iubire imposibila primeste, din partea unui editor misterios, oferta de a scrie o carte cum n-a mai existat, in schimbul careia i se promite nu doar o avere, ci chiar mai mult decat atat. In stilul sau stralucitor, cu o precizie narativa impecabila, autorul romanului Umbra vintului ne transporta din nou in Barcelona inceputului de secol XX si in Cimitirul Cartilor Uitate, oferindu-ne un roman cu o intriga captivanta, o poveste de dragoste despre nebanuitele cai ale vietii si o ratacire printr-un labirint de taine unde vraja cartilor, pasiunea si prietenia isi dau mana intr-o povestire magistrala.

Recenzie.

Probabil că aș fi comis cea mai mare greșeală dacă nu aș fi citit această carte. Încă nu știu ce a fost în capul meu de nu am citit-o mai devreme. Ei, bine, poate pentru că până recent nu am avut-o în bibliotecă.

Aș vrea să spun atât de multe lucruri de bine, încât cu greu mă abțin să nu dezvălui mai mult decât ar fi indicat. Primul lucru care m-a atras încă de când am trecut peste primele pagini, a fost faptul că romanul este despre un scriitor. Ce este mai plăcut/palpitant/încântător/genial decât să citești despre o astfel de persoană? Ei, cred că nimic. Doar dacă nu-i vorba despre cineva care aselenizează. Evident, intrând în lumea acestui personaj ce trăia cu aspirații uriașe, m-a făcut să citesc și mai asiduu.

Ceva ce este ușor de remarcat și de apreciat este stilul absolut incredibil. Întreaga poveste este alcătuită dintr-un amalgam (și nu folosesc acest termen cu sens peiorativ) de descrieri prin intermediul cărora se proiectează și se înfățișează întreaga desfășurare a evenimentelor. Pe lângă descrierile savuroase, vocabularul mustește de comparații și îmbinări elegante ale frazelor. Toate acestea conduc către un roman remarcabil scris.

Pe lângă cele menționate, se remarcă îndemânarea autorului. Este clar faptul că romanul a fost întors pe toate părțile de foarte multe ori înainte de a fi pus ultimul punct. Spun asta deoarece acțiunea are o înaintare foarte înceată. Autorul punctează foarte bine fiecare moment, insistând pe descrierile potrivite pentru fiecare scenă, reflexiile personajului principal, părerile acestuia despre exterior, cât și pe dialog, care, de asemenea, este palpitant, enigmatic și te îmbie să citești și mai mult. Nu spun că înaintarea înceata a romanului ar fi un punct negativ. Nicidecum, mai ales că tocmai această înaintare înceată îl face pe cititor să fie și mai prins în acțiunea cărții și să-și dorească să afle cât mai multe.

Un plus major este suspansul. Dacă inițial am crezut că romanul se va concentra exclusiv pe carierea de scriitor a personajului principal, ei, asta a fost doar fantezie din partea mea. Acțiunea romanului se ramifică îngrozitor. Apar personaje noi, cu povești noi, cu atitudini și cu impact puternic. Așadar, personajul principal se decuplează de la starea sa de simplu scriitor, ajungând să ducă muncă de investigare. Nu pot să menționez despre ce ar fi vorba, însă pot spune că într-un anumit punct m-am enervat, am trântit cartea și n-am mai citit ceva timp. Și nu pentru că ar fi fost lipsită de acțiune, nu pentru că nu ar fi fost interesantă sau nu pentru că m-aș fi săturat, ci pentru că nu puteam citi mai repede. Îmi doream atât de mult să știu ce Dumnezeu se întâmplă cu adevărat, încât mă frustram că nu-mi pot mări viteza de citire.

De aceea am și fost atât de fascinat. Într-un număr relativ de pagini, nu numai că am urmărit o poveste, dar aproape că am urmărit o viață. Atât viața personajului principal, cât și viața personajelor adiacente. Pornind de la întâmplarea inițială și adăugând câteva răsturnări de situație absolut învăluite în mister, plus apariția unor personaje intrigante, au condus la un roman ale cărui coperte nu înțeleg cum pot ține captivă o asemenea imensitatea de poveste.

Încerc să compar această carte cu o alta, însă singura care-mi vine în minte este ”Urzeala tronurilor”. Deși „Jocul îngerului” nu este atât de complexă, are foarte multe elemente care mi-au amintit de cartea lui George. R.R. Martin. Personajele au fost la fel de remarcabile și de credibile, acțiunea la fel de încâlcită, descrierile la fel de plăcute și de realiste, iar sfârșitul la fel neașteptat și șocant. Așadar, o carte care merită citită! Citită acum, cât mai repede. Să nu mai menționez că mai sunt încă două cărți care se leagă într-o anumită măsură de „Jocul îngerului”. Ceea ce înseamnă alt suspans și alte frustrări.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s